Ciclism românesc


 

Mențiuni referitoare la mersul pe bicicletă ca activitate sportivă (ciclism) apar încă din anul 1869, când Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn ”Tirul” din București înființează prima secție de velocipedism din țara noastră , ocazie cu care velocipedele și velocipediștii s-au aflat sub privirile masei largi de locuitori din București și împrejurimi. Era ziua de 24 septembrie 1869 (6 octombrie, după calendarul vechi). Atunci, Societatea ”Tirul”, printr-un act de pionierat în lumea sportului, a organizat prima plimbare cu velocipedele în grup, pe porțiunea de drum situată între Herăstrău și Băneasa. Evenimentul a fost surprins de ziariștii publicației ”Adunarea Națională”, în a cărei pagini a fost relatată reacția țăranilor la vederea velocipediștilor, majoritatea  localnicilor fiind speriați și strigând:

” – Măi, iaca Dracul!

 – Nu-i Dracu’, măi, e drumul de fier.”

Această primă  activitate sportivă pe bicicluri este amintită de către președintele Societății ”Tirul”, V.A. Urechia, în discursul ținut în ziua de 11 ianuarie 1870 cu privire la activitatea sportivă desfășurată în anul 1869: ”Un nou esercițiu s’a adaos, de și plătit deosebit de d-nii, membrii: velocipedele, în care mulți sunt deja de o remarcabilă forță. O primă și frumoasă escursiune velocipedistă avu loc astă toamnă”.

Mult mai târziu, abia în anul 1886, conform datelor furnizate de Federația Română de Ciclism (F.R.C.) ”apar în București primele biciclete”, cu referire la prezența în România a primelor biciclete de concurs. Se pare că printre posesorii acestor biciclete au fost și N. Velescu, dr. Urechia, D. Dumitrescu, Al. Pucher, Al. Macedonski, Alexandru Vlahuță și Barbu Ștefănescu Delavrancea.

D. Dumitrescu a fost unul dintre primii mari pasionați de velocipedie, considerat ”cel dintâi precursor important în ciclismul românesc”. Acesta”din 1890 a devenit adorator înfocat al velocipediei”  și, împreună cu biciclul său botezat ”Materna”, a devenit un nume de referință în cursele de velocipede începând cu anul 1890. Participant constant la curse de biciclete, D. Dumitrescu este considerat primul campion al României, acesta păstrându-și titlul de ”campion al velocipediștilor din România” până în anul 1895 – ”din 1890 și pênĕ în 1895 a fost cel maǐ bun alergător”.

Trebuie amintit faptul că, fondist de renume, Alois Pucher a fost printre primii sportivi români al cărui nume a depășit granițele țării. Astfel, ciclistul Alois Pucher a făcut subiectul presei internaționale, în numărul din august 1897 al revistei sportive germane Radfahr-Chronik (Illustriertes Sport und Fachblatt), seria „Biografia celor mai reprezentativi cicliști ai lumii”, fiind publicată pe copertă fotografia acestuia, cu titlul ”Alois Pucher – București, alergător român.”

Mișcarea ciclistă a fost animată în special de membrii organizațiilor cicliste înființate la noi în țară, care au avut un rol determinant în promovarea ciclismului ca sport și agrement. Astfel, începând cu anul 1895 în orașe precum Arad, Bistrița, București, Cluj, Deta, Făgăraș, Gherla, Lipova, Lugoj, Mediaș, Oradea, Oravița, Orăștie, Orșova, Reghin, Satu Mare, Sibiu, Sighișoara, Șimleu – Silvaniei, Timișoara, au fost înființate primele organizații cicliste din România, având statutul de asociații, cluburi sau societăți.

O dată cu construirea primelor arene sportive dedicate sportului cu pedale – Velodromul ”Victoria” (primul velodrom din Romania, București, august 1895), Velodromul ”Mureșanu și Piffl”  (al doilea velodrom din România, Craiova, 19 martie 1896), Velodromul Român (primul velodrom modern din România, București, 14 septembrie 1896) – ciclismul românesc sportiv a luat un mare avânt, pe pista acestuia organizându-se numeroase curse la care luau parte spectatori din toate clasele sociale. Acestora li s-au adăugat mai târziu arenele sportive destinate (și) ciclismului din Timișoara (1897), Oradea (1899?), Târgu – Mureș (1901) și Mediaș (1903?).

Pe aceste piste au făcut istorie marii cicliști ai începuturilor curselor de velodrom din România, cum au fost  celebrii cicloturiști ”parizieni” A. Pucher și Constantin Cantilli, Mitică Vlădoianu şi fiul acestuia Niţulescu, Stavri Niculescu, Mauriciu (recordmanul pe pistă din 1895), inginerul Montezzi (peste ani devenit director al fabricii de sticlă din Azuga), avocatul Jean Mihăescu, marele campion Ion Marinescu, Matei Mihai, Corneliu Marinescu (fondator al „Societăţei Cicliștilor Principele Carol”),  Costică Piffl (fondator al velodromului de la Craiova), frații Traian și Michail Nasta și lista poate continua…

Startul curselor cicliste și al orgoliilor a fost dat…

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *