Bicicleta în România


Este destul de greu de dat o dată exactă când a fost văzută prima bicicletă de către locuitorii din țara noastră. Se pare că primul contact al acestei minunate mașini cu publicul larg din România ar fi avut loc în anul 1841. Prilejul l-a constituit prezența la București a artistei de circ Karolina Paukert (este menționată și cu numele de Carolina Pakert), în programul acesteia figurând o demonstrație de curse cu velocipedul. Pe afișul publicitar al spectacolului ”dat cu învoirea Ocîrmuirii”, alături de demonstrația ”veosipetei Karolina” era lansată și o invitație adresată celor prezenți în public de a participa la o ”fugă mare cu Madam”.

Din 1841 până prin anii 1880, referiri cu privire la velocipede și velocipedie sunt foarte rare… Dacă în acea perioadă marea majoritate a oamenilor simpli, țărani, muncitori, ba chiar și unii intelectuali vedeau un pericol în practicarea oricărui sport (cu atât mai mult în mersul pe  ”o așa bâzdiganie”), nu același lucru se poate spune despre mulți intelectuali care au promovat și susținut sportul în general și bineînțeles și ciclismul. Poate prima recomandare de specialitate din țara noastră cu privire la practicarea velocipediei a făcut-o dr. Iacob Demeter Felix, un mare susținător al practicării gimnasticii, exercițiilor fizice și masajului, dar și a ciclismului. Anticipând avantajele mersului cu bicicleta încă de la primele contacte cu mașina de alergat, în lucrarea sa intitulată ”Tractat de igienă publică și poliție sanitară” (1870, 1889), aduce argumente științifice referitoare la beneficiile pe care le aduce practicarea pe scară largă a mersului pe bicicletă, indiferent de vârstă, și a sportului în general, a activităților în aer liber.

Recomandată sau nu, practicarea mersului cu bicicleta în acei ani (pe scurt, ciclismul, deși e mult spus!) nu era chiar floare la ureche. A merge pe biciclu în anii 1870 nu era o activitate la îndemâna oricui, din cel puțin două motive: prețul ridicat al unei astfel de mașini și abilitățile sportive absolut necesare utilizării acesteia. Ocazională, prezența bicicliștilor pe străzi stârnea de cele mai multe ori mirarea sau uneori chiar frica publicului larg. Pentru marea majoritate era vremea când velocipedele și biciclurile erau niște curiozități ale tehnicii, ele fiind pentru neinițiați doar atracții ce făceau obiectul spectacolelor de circ. Și de aici, firește că aceia care mergeau pe ele erau (cum altfel?)…circari! Un exemplu este englezul Murflison, membru al trupei franceze de circ ”Jean Gauthier”, care a prezentat în anul 1874, în cadrul spectacolelor oferite la București și Pitești, acrobații pe un biciclu din lemn. Unii autori  îl menționează pe Murfilson ca fiind cel care ar fi arătat primul ”velociped” (n.a. cel mai probabil este vorba de un biciclu) populației bucureștene, aspect controversat având în vedere că există date care atestă prezența acestora pe teritoriul României înainte de anul 1874.

Firește că încet, încet, mai cu voia, mai cu de-a sila, biciclurile au cucerit orașele țării…  În 1870, în presa locală din Arad este semnalat primul velociped din oraș, având roțile din fier și cu obadă din lemn.  În orașul Sebeș (județul Alba) în 1880 putea fi văzut pedalând un oarecare Ferdinand Erlich, mare pasionat de cicloturism al vremurilor. Un biciclu care a circulat în jurul anului 1868 în orașul Baia Sprie și care se pare că a fost în proprietatea unui farmacist sau poștaș este expus la Muzeul de Istorie și Arheologie din Baia Mare. Există date referitoare la faptul că în 1882, biciclul este folosit ca mijloc de locomoție la Bacău de către un excentric, salariat al fabricii de hârtie ”Letea”. La Muzeul de Istorie și Arheologie din Brașov este de asemenea expus un biciclu, fabricat cel mai probabil în jurul anilor 1870. De asemenea la Muzeul Orașului București se odihnește unul dintre primele bicicluri care au străbătut străzile Capitalei. Tot în București, la Muzeul tehnic Dimitrie Leonida, poate fi admirat un biciclu foarte asemănător cu celebra ”Materna” a marelui ciclist D. Dumitrescu.

”(…) la Pitești, ceva mai târziu, a apărut un velociped construit de un meșter din localitate. Avea o roată gigantică în față și una mică în spate. Era construit parte din lemn, parte din fier, iar roțile, în locul șinelor de fier, aveau cauciucuri masive (ca la trăsurile de altădată). Velocipedul a dispărut fără urmă”.

”În cronicile vremii se pomenește de existența unor asemenea bicicluri (cu o roată gigantică în față și una mică în spate) la Turnu Severin, Bacău, Sighișoara, Mediaș, apoi la Craiova și în alte orașe.”

Și așa, câte una, câte una, ”mașina de alergat” a cucerit România…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.