Militari pe biciclete 2

Utilizarea bicicletei în operațiunile militare este atestată pentru prima dată în jurul anului 1870, prezența acesteia pe câmpul de luptă fiind asociată cu Războiul franco – prusac. Abia din anii 1890 bicicleta începe să fie utilizată mai intensiv în activități militare diverse, precum cele de curierat, cercetășie, asistență sanitară și transportul armelor. De atunci bicicleta a fost prezentă în numeroase teatre de operațiuni militare, printre acestea putând fi enumerate Războiul Balcanic, Primul Război mondial, Al II-lea Război mondial, Vietnam, Angola etc.

Velocipedia militară în România are actul de naștere în jurul anului 1890… O știre din publicația Universul, marți 28 ianuarie (9 februarie) 1892, informează publicul asupra faptului că ”batalionul de drum de fer din regimentul 2 de geniu”  urma a fi reorganizat ”complect” începând cu luna februarie a anului 1892,  cu o scurtă precizare tipărită pe un rând: ”asemenea și velocipedia militară”. După modul cum este formulată știrea – reorganizarea (și) a velocipediei militare – s-ar putea deduce că încă înainte de anul 1892 existau încercări de utilizare a bicicletei în armată. Această reorganizare presupunea ca fiecare companie să aibe patru bicicliști, urmând a se experimenta utilizarea în misiuni militare a 5 mărci de ”velocipe militare” (două fabricate în Franța, unul în Anglia, unul în Belgia și unul în Germania). După perioada de teste, ministrul de război de atunci – Jacques Lahovary – urma a se ”pronunța asupra celuǐ maǐ bun sistem”.

Un an mai târziu,  tot ziarul Universul, miercuri 25 august (6 septembrie) 1893, ne anunța faptul că ”la regimentul 1 de geniŭ se fac experimente cu un nou biciclu militar, inventat de locotenentul Pinto din armata italiană”. Noutatea acestui biciclu consta în faptul că putea fi demontat și astfel cărat în spate, ca un rucsac, mult mai ușor.

Se pare că toate aceste experimente s-au materializat în sens pozitiv în activitatea curentă a formațiunilor militare încă din anul 1894, în presă fiind publicată o imagine cu un militar pe biciclu cu explicația: ”De la o vreme încoace s’a introdus și în armată velocipedul și anume în serviciul de ordine și știrǐ carǐ se daŭ de șefǐ în timp de manevre saŭ de rĕsboiŭ. Velocipedul e foarte folositor în cazurǐ de acestea și militariǐ, carǐ stiu bine să umble cu el, pot să aducă serviciǐ însemnate. Ilustrația (…) reprezintă o scenă din manevre. Un velocipedist e urmărit de soldațiǐ din armata inamică. De obiceiŭ velocipediștiǐ – militarǐ scapă maǐ lesne din cauza iuțeliǐ cu care să fugă în caz de urmărire”.

Un alt articol, ”Ciclismul militar” (”Revista sportivă”, duminecă 17 martie 1896, anul I, no.3), menționează faptul că în anul 1896 bicicleta fusese testată în armata română în două manevre militare, fiind recunoscută ca fiind utilă în serviciul de curierat pe distanțe mari și ca legătură între avangardă, masă și ariergardă în cazul deplasării convoaielor mari militare.

Preocupările privind utilizarea bicicletei în operațiunile militare continuă… Interesant de menționat este faptul că din punct de vedere organizatoric velocipedia militară se dorea a fi abordată nu numai de către instituțiile armate existente la acea vreme, ci și în cadrul unor organizații de specialitate particulare, nemilitarizate. Un argument în acest sens îl constituie prevederile curpinse în Articolul nr. 1 din Statutul general al organizației cicliste  ”Unirea Velocipedică a României” – U.V.R, înființată în anul 1897:

”Art.1. – Scop – Scopul Uniriǐ este dezvoltarea velocipediei sub toate formele ei (turism, sport, velocipedie militară etc. etc), apărarea intereselor cicliștilor și stabilirea relațiilor amicale între dânșii. Unirea își interzice formal orice discuții sau manifestări politice sau religioase”.

Toate aceste încercări de utilizare a bicicletei în operațiunile militare se materializează în elaborarea unui document – „Regulamentul asupra instrucţiei cicliştilor în armată”, ce a fost adoptat prin Înaltul Decret nr. 208 din 17 ianuarie 1901, publicat în „Monitorul Oastei” nr. 5 din 29 ianuarie 1901.

A fost doar începutul… Cicliștii militari români s-au aflat la datorie pe biciclete în Al doilea Război Balcanic (1913) și în Primul Război Mondial (1916 – 1918).